In sufletul meu sta cuminte, pe un scaunel de lemn, in rochita zdrentuita dar incaltata in condurii de gala, gata de dans, Cenusareasa …
Nu, nu-mi plang de mila, am energie de dimineata pana seara, si imi mai ramane si pentru un pic din noapte. Imbrac haina femeii de succes, a mamei care organizeaza viata intregii familii, a iubitei pline de pasiune … costum, apoi sort, apoi matase … si ma invart in viata mea si a celor din jur cu zambetul larg si sufletul plin de bucurie. Bucurie autentica, si placere pentru fiecare moment. Deci nu, nu imi plang de mila, nu despre mine e vorba aici.
Este vorba despre printesa care tot asteapta sa vina si randul ei la cuvant. Ea, nu intelege ce e cu emanciparea femeii; ea nu si-a dorit cariera si nu isi poate imagina cum cineva chiar apreciaza o femeie puternica. Ea nu se teme de fragilitatea ei … de ce s-ar teme? De aceea exista printul ei, ca sa o apere, tocmai pentru ca ea este fragila. Stii ceva, ea nici macar inteligenta nu vrea sa fie! Ea vrea sa fie calda, blanda , iubitoare, vrea sa fie frumoasa si eleganta , si vrea ca toate acestea sa fie de ajuns … dar da, intelege faptul ca toate acestea combinate cu inteligenta dau bine. De pe scaunelul ei, cu barbia sprijinita in pumni, observa cum cei din jur numesc o astfel de femeie, cu respect si admiratie in glas, “o adevarata doamna” … si totusi, parca “o adevarata doamna” a pierdut din fragilitatea pe care “printesa” o avea.
Ea, Cenusareasa, sta acolo cateodata si isi rade de mine. Nu de alta, dar am avut noi doua odata o discutie , si i-am explicat ca a fi printesa este o etapa din viata, si anume aceea in care te alinti singura copil la parinti fiind … dupa care, gata! Urmeaza viata adevarata. Si, dupa cum spuneam, isi rade uneori de mine cand ma vede topindu-ma dupa gesturi de curtoazie, dupa cuvinte frumoase, si mai stie ea ca imi aduc aminte ce coplesita am fost de bucurie cand am fost recunoscuta in identitatea mea de printesa, ici si colo, in existent mea, de cate vreun june print.
Eu, pe de alta parte, sunt intrigata de rabdarea si de perseverenta ei, plina de blandete totusi, cu care isi cere dreptul la existenta. Ii mai fac pe plac uneori si ma transform eu insami in printesa pentru cateva clipe, minute, ore … si ii dau dreptate, e nevoie de atat de putin: sa ma bucur de matasea unei rochii ce pleaca odata cu mine din magazin, sa merg cu pasi marunti pe tocuri elegante, lasand alergatul catre urmatorul lucru de rezolvat zilei ce vine, sa imi indrept spatele intr-o postura princiara si sa asez un zambet nonsalant pe fata, constienta fiind de privirile pe care le atrag! E adevarat totusi ca ma simt mai printesa imbracata fie si intr-o pereche de blugi dar rasfatata de gesturi galante, oricat de marunte. Si ma simt mai printesa invaluita in romantism decat in matase.
Asa ca da, am hotarat! Am sa continui sa port rochite de matase, sa imi pun flori in par, sa ma las rasfatata si sa apreciez gesturile curtenitoare! Am sa zambesc abia perceptibil in timp ce iti multumesc, dar eu si printesa din mine vom fi incantate sa fim ajutate cu mici gesturi, sa fim apreciate pentru ca suntem dragute, si vom degusta cu feminitatea noastra magulita, nu cu papilele gustative, vreun deliciu la care renunti pentru a ni-l ceda noua.
Eu, printesa emancipata, am sa continui sa iubesc cu naivitate viata si tot ce e frumos in ea! Te rog sa nu spui asta tuturor, multi prefera sa ma stie doar puternica si stapana pe situatie. Iar eu am sa ii las sa ma vada asa, ascunzand matasea princiara sub costumul sobru al femeii de afaceri!
Tangoul cuvintelor 